Concerte Clasice Cluj

Wednesday, January 15, 2014

Notes&Ties - Note de an nou

Cu toţii suntem obişnuiţi să ne uităm la Concertele de Anul Nou de la Viena, însă oare câţi dintre noi ajungem să vedem şi să trăim cu adevărat tot ceea ce se petrece în prima zi a Anului Nou acolo. Cu toate acestea avem la dispoziţie nişte resurse pe care putem să le folosim şi să le dezvoltăm. Scriu aceste rânduri tocmai datorită faptului că am avut onoarea ca pentru o seară să mă simt ca la Viena, la un concert de Anul Nou. Orchestra simfonică Notes & Ties a prezentat un repertoriu atent ales pentru a face publicul să se simtă confortabil în sale de concerte. Poate că mulţi dintre melomanii care merg la filarmonică, respectiv operă, nu o cunosc, însă tot ceea ce se întâmplă în această “familie” de instrumentişti este ceva magic. Bagheta dirijorală a fost a tânărului artist Vlad Agachi, un dirijor cu mişcări uşor de înţeles, ample, atitudine relaxantă, uşor hazlie. În mod cert, acesta a reuşit să convingă publicul să participe la actul interpretativ, tocmai prin elementele pe care acesta a încercat să le contureze. Despre relaţia pe care a avut-o cu orchestră, nu pot spune decât că a fost una relaxantă, energică, instrumentiştii reuşind să trăiască tot ceea ce cântau.

Un titlu interesant pentru un concert, o percepţie asupra unui concept nou pe care melomanii să-l înţeleagă, toate au fost strânse de către cei din cadrul Notes & Ties. Într-o atmosferă elegantă, simplă, orchestra a abordat un repertoriu care este diferit de cele de Anul Nou. În prima parte a concertului pe scenă a urcat Maria Urian, elevă la Liceul de Muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, o pianistă de viitor care a expus prima parte a Concertului pentru pian şi orchestră în re minor de Mozart. Atitudinea sigură pe care a prezentant-o, comunicarea cu dirijorul şi cu cei din orchestră, i-a conturat acesteia un portret de artist ambiţios, care ştie ceea ce îşi doreşte. Momentele pline de simpatie care au urmat din rândul instrumentiştilor, atitudinea acestora împreună cu elementele muzicale pline de farmec şi fast au reuşit să conducă publicul prezent într-o atmosferă de sărbătoare. Pe valsurile şi polcile lui Strauss fiul te cuprindea dorinţa de a dansa.

Pentru a completa atmosfera elegantă, în pauza concertului surpriza organizatorilor a fost un café concert realizat de Big Dimm'Acustic Band. Atmosferă excelentă, plină de suspans, cu interpretări reuşite, o parte care să fie percepută ca un element nou.

Concertul a fost o experienţă extraordinară, plină de entuziasm, realizată într-o atmosferă destinsă, dar cu personalităţi distinse. Mă bucur pentru cei care au reuşit să ajungă la acest eveniment deoarece au văzut personalitatea unei orchestra tinere, pline de vervă, care va deveni un element important pentru viaţa culturală a oraşului, respectiv a ţării.

Alexandra Jurje

No comments:

Post a Comment